Asociația „Henri Capitant”
A prietenilor culturii juridice franceze
România
Obiective
Lucrează pentru promovarea, diseminarea și modernizarea Dreptului de tradiție civilistă.
Organizează conferințe pe teme de interes juridic general în cadrul cărora să poată fi coopotați specialiști din domenii conexe dreptului
Organizează reuniuni științifice periodice în care sunt studiate chestiuni de drept de natură a pune în relief metodele juridice franceze sau de inspirație franceză. Identifică direcții utile de valorificare a acestora – raportat la mediul juridic specific societății românești
Istoric
1936
Asociația „Henri Capitant” a fost fondată în România, în 1936, la Cluj, de către profesorul Aurelian IONAȘCU.
1940 – 1993
Nefastul an 1940 a întrerupt de facto activitatea asociației. Apoi, războiul și instaurarea regimului comunist au zădărnicit funcționarea sa.
Între 1981 și 1993 am avut un corespondent român pentru Asociație.
2002
La propunerea făcută în iunie 2002 de către președintele asociației franceze omonime, domnul Michel GRIMALDI, s-a procedat la reconstituirea grupului român. În acest scop, domnul Mircea-Dan BOB-BOCȘAN a purtat discuții cu domnul GRIMALDI și cu o serie de juriști români interesați.
Astăzi
În forma sa actuală, asociația a primit denumirea:
Asociația „Henri Capitant” a prietenilor culturii juridice franceze - România
Aceasta funcționează ca asociație, fără scop lucrativ, [cu personalitate juridică], din anul 2008.
Consiliul director
Andra-Roxana Trandafir
Președinte
Conferențiar universitar, prodecan al Facultății de Drept a Universității București
Adina Buciuman
Secretar-general
Lector universitar, Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
Dan-Andrei Popescu
Vice-președinte
Profesor universitar, Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
Raluca Bercea
Vice-președinte
Profesor universitar, Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara
Mircea Dan Bob-Bocșan
Președinte onorific

Publicații
-

Scurt ghid metodologic privind exercițiile de drept francez pentru studenții străini
L’étudiant étranger venant poursuivre ses études en France exprime souvent les difficultés sérieuses qu’il rencontre lors de la découverte de…
-

R(e)volutions in Law
Culegerea de studii pe care o publicam este dedicata Centenarului nașterii Profesorului Doctor Docent Vladimir Hanga. Reputația de erudit de…
-

Cinq ans de code civil – la perspective notariale
Cinq ans de code civil – la perspective notariale (coord. Mircea Bob), Monitorul oficial, Bucarest Cinci ani s-au scurs de…
Publicații
-
Scurt ghid metodologic privind exercițiile de drept francez pentru studenții străini
-
R(e)volutions in Law
-
Cinq ans de code civil – la perspective notariale
-
Droit civil. Les successions
-
Analele Universității din București. Seria Drept, 2019
-
Probleme de moșteniri în vechiul și în noul cod civil (en roumain)
-
Creditori versus debitori – perspectiva Hexagonului
-
Philippe Malaurie, Patrick Morwan, Drept civil. Introducere generală, trad. roumaine
-
Travaux du colloque international bilingue « Les changements de la notion de famille et leur influence sur l’ordre successoral légal »
-
Philippe MALAURIE, Laurent AYNES, Drept civil. Bunurile, trad. roumaine